Cristi

Stau față în față. Au trecut deja de obișnuitele întrebări Ce mai faci? Ești bine? Cum e acasă? Ești cuminte? Știe că vrea să îl întrebe ceva. Îl vede cum se fâștâcește, cum își freacă mâinile. Nu vrea să îl privească în ochi. Într-un final își face curaj, ridică privirea și-l întreabă cu jumătate de voce.

-Tati, tu o să te împaci cu mami ?

-Tu te-ai împăca ?

-Nu.

-Păi, atunci ai răspunsul meu.

Cel care a pus întrebarea are 14 ani şi abia şi-a făcut buletinul. Îl cheamă Vlăduț. Cel căruia i-a fost adresată e Cristi. Are 32 de ani şi în ultimii 12 îşi vede băiatul doar la vizite, în penitenciar.

Cristi avea doar 17 ani când a decis să îşi întemeieze propria familie. A luat o fată mai mică decât el cu 3 ani. Nu s-au căsătorit niciodată, dar el îi spune încă “soţia”. La scurt timp a venit şi primul copil, Vlăduț. Şi imediat după el o fetiţă. “Relaţia cu soţia era uneori bună, uneori rea”, îşi aminteşte Cristi. Rea era de obicei atunci când nu avea grijă de copii. “Când veneam acasă ea nu avea treabă cu spălatul copiilor sau curăţenia. Ea avea treabă cu fumatul şi statul la cafea. M-am despărţit de multe ori de ea şi am trimis-o acasă la mama ei. Dar nu puteam singur că lăsa copiii şi ei erau mici. Dacă nu îşi vedeau mama începeau să plângă şi eu nu ştiam ce să le fac”. Ştia însă ce să îi facă atunci când nu o trimitea acasă la părinţii ei. “Îi mai dădeam câte o palmă sau ceva şi ea tot timpul când vedea că vreau să o plesnesc lua unul dintre copii în braţe. Îi dădeam numai o palmă. Nu apucam să o bat că urla foarte tare. Era rea”.

În vara lui 2003 Cristi s-a întors de la muncă. Era una dintre acele zile în care femeia nu făcuse nici curăţenie şi nici nu schimbase fetiţa. I-a cerut socoteală, ea i-a răspuns, înjurându-l. Au început să se certe. Ea stătea pe pat cu fetiţa în braţe, el era în picioare cu spatele la ele. Nervos Cristi s-a întors hotărât să îi dea un dos de palmă. Trebuia să fie “doar” una din palmele pe care i le mai dădea din când în când. Doar că de data asta nu şi-a lovit soţia, ci fetiţa care a căzut din braţele mamei şi s-a lovit la cap. După o săptămână fetiţa a murit. Avea un an şi o lună. Când l-au arestat pe Cristi, Vlăduț avea doi ani. Au trecut deja, de atunci, alţi 12. 12 ani de când Cristi e după gratii pentru omor. Are de executat, în total, 18.

Trecutul de dincolo de gratii

Cristi a plecat prima oară la muncă în Ungaria la 14 ani, exact vârsta pe care o are acum băiatul lui. E cea mai frumoasă amintire pe care o are din copilărie: “Îmi plăcea să muncesc şi să am banii mei. Atunci eram eu fericit”. Muncea la cules de roşii şi castraveţi. În Ungaria l-a dus bunicul. Tatăl şi mama lui vitregă erau deja acolo. După ce a intrat în şomaj tatăl lui Cristi, Viorel, a început să plece tot mai des la muncă în afară. Ungaria era cel mai la îndemână pentru că vorbea limba maghiară.

Cristi îi ştie de părinţi mai degrabă pe bunici. Ei au fost cei care i-au crescut pe el, pe sora Silvia şi pe fratele Tibi, amândoi mai mici. Niciunul dintre bunici nu mai trăieşte astăzi. Bătrânii ţinuseră loc de familie după ce Viorel s-a despărţit de soţia sa. Când mama lui a plecat Cristi avea 6 ani: “Ţin minte că s-a mai întors de câteva ori şi tata striga mereu după ea – Pleacă că te omor. Mama nu ne-a părăsit pe noi”, povesteşte Cristi.

Are o voce caldă, prietenoasă. Când începe să vorbească parcă e mereu ruşinat, mereu pe punctul de a-şi cere scuze chiar şi pentru ceva ce nu a făcut. Se gândeşte tot mai mult la ce s-a întâmplat în urmă cu 12 ani. Sunt şanse ca în octombrie să se elibereze condiţionat: “Mă gândesc cum să fac să demonstrez că a fost o greşeală, că a fost un accident. Sunt momente când vorbesc despre ce s-a întâmplat şi altele în care nu vreau să îmi mai amintesc deloc. E greu, mai ales acum că vine liberarea”. Nu în justiţie vrea Cristi să demonstreze ceva, ci familiei, prietenilor, poate chiar celor pe care încă nu îi cunoaşte, dar cu care va interacţiona în momentul în care va ieşi din închisoare.

Când a devenit prima oară tată Cristi avea 18 ani. Când a luat ultima bătaie de la tatăl lui avea 14. “Ultimă bătaie a fost foarte tare. Mi-a dat un picior de m-a băgat sub pat”, îşi aminteşte Cristi. Se bătuse cu un copil şi îl zgâriase cu o sârmă. Tatăl Viorel a aflat şi a găsit imediat modalitatea de a-i da copilului său o lecţie. „Mi-a dat o palmă, am căzut jos şi apoi mi-a dat un picior. Am rămas sub pat să nu mai dea. M-a scos însă de acolo şi a continuat să dea. M-a bătut rău atunci”. Ține însă să completeze: „Poate că avea şi el dreptate, că eram rău”.

Anul acesta, la câteva zile după Paşte, Viorel şi-a vizitat pentru a doua oară băiatul de când e după gratii. Timp de 11 ani nu s-au văzut. Relaţia cu familia s-a răcit după ce Cristi a ajuns la puşcărie. Pe fratele Tibi l-a văzut în 2004 şi apoi în 2015, tot după Paște. Nu e supărat pe ei. Se bucură că acum vin să îl vadă şi că, măcar, mai ştie de ei. Soţia lui Tibi tocmai a născut o fetiţă. Au acum trei copii. Sora Silvia are şi ea doi copii, o fetiţă şi un băiat. S-au născut când Cristi era în închisoare.

Despre tatăl său, Cristi nu spune nimic rău. Nu se simte ură sau supărare în glasul lui nici măcar atunci când vorbeşte despre bătăi. Devine conştient de gravitatea lor în timp ce le povesteşte şi atunci imediat îi caută scuze tatălui: „Nu pot să zic că nu mă iubea. Poate am fost şi eu rău. Mă bătea, era mai dur cu mine. Poate că eram rău. Nu ştiu ce să zic”. Sunt frazele pe care Cristi le repetă obsesiv când vine vorba de modul în care tatăl se purta cu el.

Cristi îşi aminteşte că bătăile erau mai dese atunci când Viorel bea. Şi tatăl obişnuia să fie beat cam 3-4 zile din săptămână. Erau perioade când Cristi lua bătaie şi de două ori pe zi. Timpul parcă le vindecă însă pe toate, căci „...îl iubesc foarte mult pe tata; l-am văzut acum şi e un om distrus. Era un om prezentabil şi acum numai umbra a rămas de el”. De la fratele lui ştie că Viorel are probleme cu inima. Cristi i-a promis că atunci când va ieşi din închisoare o să aibă grijă de el. E mândru când spune asta.

Amintirile din copilăria lui Cristi sunt despre o bătaie sau alta. Nu şi le aminteşte doar pe cele pe care tata i le aplica lui, ci şi pe cele aplicate mamei. „În general în mine dădea cu pumnii sau picioarele. Zicea că dacă îmi dă cu palma nu simt că sunt din cauciuc. Vă zic, eram foarte rău. Cred eu că eram foarte rău”. Când era vorba de soţia sa Viorel mai apela şi la altceva decât palme, pumni şi picioare. Pentru Cristi cele mai neplăcute amintiri nu sunt bătăile pe care le primea el, ci bătăile pe care le primea mama: „A bătut-o foarte mult. Poate că eu meritam, dar ea nu”. Nu ştie sigur de la ce porneau bătăile. Presupune că se certau din cauza faptului că lui Viorel îi plăcea să umble cu mai multe femei.

„O tăiat-o odată pe mama şi atunci am crezut că a omorât-o”, povesteşte Cristi. Ani mai târziu, după ce a reluat legătura cu mama sa (care părăsise căminul conjugal când Cristi avea 6 ani), a tot vrut să o întrebe de incident însă i-a fost ruşine. Până când, chiar înainte să fie arestat, şi-a înfruntat mama: „Eu ştiu sigur că tata te-a tăiat undeva pe picior”. Reacţia mamei a fost confirmarea de care avea nevoie. După ce Cristi i-a povestit cu lux de amănunte cum s-a întâmplat, femeia a început să plângă. Aşa se întâmplase: în timp ce Viorel îşi bătea soţia, aceasta încerca să-i scoată pe copii afară din casă; când s-a ridicat să se ducă după cei mici, Viorel a aruncat cuţitul după ea; Cristi îşi aminteşte că lama cuţitului s-a rupt şi o parte a rămas în piciorul mamei. Când a văzut sânge a crezut că mama lui a murit. I-a povestit şi tatălui ce îşi aminteşte însă reacţia lui Viorel a fost diferită. A negat: „Băi, ţie ţi se pare. Nu e nimic adevărat”.

A fost singura dată când Cristi şi-a confruntat tatăl. Ar fi avut multe să îi spună, dar le păstrează pentru el: „Poate şi atâta bătaie... orice făceam eu ştiam că iau bătaie şi scap. Nu păţeam nimic altceva. Poate din cauza asta nu am ştiut eu să mă comport. Lipsa de educaţie. Eram prea violent. Când beam eram mai violent. Nu beam foarte des”. Chiar şi aşa nu crede că era la fel de violent precum tatăl lui: „Şi eu am fost dur cu soţia, dar nu chiar în halul ăla. Îi dădeam o palmă, nu mai mult că era slăbuţă”.

Viorel, tatăl, are 57 de ani. Corpul pare să fie al unui tânăr încă în puteri. Înalt, slab, drept. Faţa însă pare să fie a unui bărbat de 70 de ani, cu riduri ca nişte şanţuri adânci care şi-au făcut loc pe toată faţa. Cristi ştie că tatăl său are probleme cu inima. Silvia, mezina familiei, ştie şi altceva, ultimul diagnostic pus de doctor: depresie şi atacuri de panică. Viorel locuieşte acum cu Tibi şi soţia acestuia. Stau pe litoral. Nu pe litoralul Mării Negre, ci pe un altul, “litoralul” dintr-o localitate din judeţul Braşov, unde câteva zeci de case sunt construite aproape de o baltă. Pe litoral s-au născut şi crescut Cristi şi fraţii lui. Pe litoral încearcă să îşi construiască o casă mai mare Tibi, iar cea în care locuieşte acum vrea să i-o lase lui Cristi când va ieşi din penitenciar.  Din 20 aprilie 2015 au şi curent în mica lor gospodărie care, pe lângă oameni, mai găzduieşte o oaie, doi purcei, câteva găini şi doi viței.

La casa de pe litoral se va întoarce Cristi după eliberare. Va împărți cele două camere ale locuinței cu Viorel, tatăl.

Tatăl Viorel vorbeşte puţin şi îşi aminteşte şi mai puţin.  Recunoaşte că cei trei copii au fost crescuţi de bunici pentru că el era mai mereu plecat la muncă. Pentru Viorel există vinovaţi pentru ce i se întâmplă lui Cristi, dar el nu se numără printre ei. Primul vinovat e mama, care şi-a părăsit copiii şi l-a lăsat singur cu ei. Al doilea vinovat e soţia lui Cristi care nu era o femeie de casă.

“Nu i-am bătut. Şi dacă voiam să îi bat nu aveam cum. Nu mă lăsa bătrâna. Nu mă lăsa nici măcar să îi urechez”, mărturiseşte cât se poate de convins Viorel. Ceea ce îşi aminteşte despre copiii lui e că erau cuminţi şi bine crescuţi: “Bătrâna îi certa mereu când nu dădeau bună ziua”. Varianta lui Viorel e confirmată timid de către fiul mai mic Tibi. Şi el tot pe bunici îi ştie de părinţi. Şi mai ştie că tatăl nu îi bătea pentru că nu îl lăsa bunica. Când vine însă vorba de palmele pe care Cristi i le mai dădea soţiei, Tibi spune că aşa e în orice familie.

Viorel susţine însă că băiatul cel mare nu îşi bătea soţia: “Se mai certau, dar nu o bătea. Când vedeam că se enervează încercam să îl calmez, îl trimiteam afară să se liniştească. Toate necazurile au venit după ce Cristi şi-a luat soţia şi s-a mutat la mama lui”. E singurul lucru pe care şi-l reproşează Viorel, că l-a lăsat pe Cristi să plece.

La câţiva kilometri de litoral locuieşte Silvia, sora lui Tibi şi a lui Cristi. Amintirile ei nu sunt la fel de succinte precum ale fratelui Tibi şi tatălui Viorel. E greu să uiţi atunci când în fiecare dimineaţa când îţi piepteni părul vezi în partea dreaptă urma ultimei bătăi. Silvia avea 16 când l-au arestat pe Cristi. Lucra la o fermă în Sfântul Gheorghe. De la televizor a aflat ce s-a întâmplat şi tot la televizor a văzut şi reconstituirea. Aşa ştie cum s-au petrecut lucrurile. Nu îşi mai văzuse familia de şase luni. S-a întors pe litoral pentru Cristi. În timp ce stătea la masă cu Tibi şi-a aprins o ţigară. Tatăl, deşi ştia că Silvia fumează, şi-a ieşit din minţi. A luat vaza de pe masă şi i-a dat cu ea în cap: „Atunci m-a luat mama vitregă pentru prima oară în braţe”, este al doilea lucru pe care şi-l aminteşte Silvia din acea zi.

Îşi mai aminteşte că tata bea mult şi atunci când era beat ieşea cu scandal. „Ne-a bătut odată pe toţi trei doar pentru că am luat dopul de plută de la o sticlă de-a lui să ne jucăm cu el”. Nu avea însă mereu un „motiv”. Orice putea să îl supere şi atunci îşi vărsa nervii pe ei:„Cel mai rău era când avea ieşirile astea iarna. Când se enerva ne dădea afară din casă. Stăteam sub căruţa până se culca sau până venea tot el să ne caute. Era frig rău.”

Viitorul de dincolo de gratii

Cristi ştie că tatăl lui nu recunoate niciunul dintre aceste momente. Nici nu ar vrea să i le reamintească pentru că e bătrân şi bolnav. După 12 ani petrecuţi după gratii singurul lucru pe care şi-l doreşte e să îi aibă pe toţi ai lui aproape: „Aş vrea să fac cumva să îi adun pe toţi lângă mine, să fim uniţi, să fim o familie”. A vorbit deja cu fiul său Vlăduț şi e de acord să vină să stea cu el după ce se eliberează. Ştie şi cum îi va întreţine pe toţi. Îşi va face o mică fermă: „Mi-ar plăcea să mă ocup de animale. Am făcut cursurile astea aici, în închisoare, şi sunt bune. Vreau să fac numai produse naturale când văd la televizor numai chimicale”. Şi pentru că deja e expert în apicultură după cursurile de calificare din penitenciar o să vrea să îşi ia şi câţiva stupi.

Când va ieşi din închisoare Cristi va avea cazier, multe traume, planuri de viitor, dar şi o viaţă întreagă înainte. Îşi va întemeia o familie nouă. Va avea copii. De data asta însă spune că lucrurile vor sta altfel. E sigur de asta: „Nu, numai, cu violenţa nu mai sunt eu de acord. A fost vârsta aia. Eu gândeam în felul următor - totul se baza pe violență, credeam că doar aşa se rezolvă lucrurile”.

Cristi a fost bătut atât de des când era copil încât a ajuns să creadă că violenţa e normală, chiar scuzabilă când faci ceva greşit. Printre multele bătăi însă s-a strecurat şi o aminitire mai puţin dureroasă legată de tatăl său: „Am fost în Ungaria eu, tata şi fratele prin 2000. Am stat acolo toţi trei. A fost frumos. Parcă îmi e dor de momentele alea. Eram acolo şi cu toate că eram mari, aveam 17 ani, noaptea se trezea să vadă dacă suntem în pat. Atunci parcă chiar am simţit că e tatăl nostru.”

Şi Cristi ştie ce înseamnă să ai nevoie de o familie. Uneori mai discută la telefon cu băiatul lui Vlăduț. Întrebările sunt aceleaşi.

-Tati, tu o să te împaci cu mami ?

-M-ai mai întrebat şi altă dată. Tu te-ai împăca ?

-Da.

-Cum aşa ?

-Ca să fim o familie.

Citește partea a treia: Explicaţiile