Gabi

S-a aşezat la masă. Era treaz. Încă nu pusese alcool în gură. La celalat capăt al mesei stătea Gabi, fiul lui de 18 ani. Îi spusese cu doar câteva luni înainte că nu vrea să îl mai vadă. Că ar vrea să locuiască doar cu mama. Nu i-a picat bine discuţia. Era cazul să ia măsuri:

-Ce nu îţi place la mine ?

-Nu îmi place că îmi vorbeşti urât. Nu îmi place că mă scuipi. Nu îmi place că dai în mine.

-Şi ce vrei să fac ? Asta e felul meu de a fi.

În 2008, anul în care a avut loc discuţia, tatăl lui Gabi, Iosif, a hotărât să se lase de băutură. Gabi a crezut atunci că tatăl bătăuş va renunţa nu doar la alcool, ci şi la împărţitul palmelor, pumnilor şi vorbelor grele. Băutura a dispărut într-adevăr din viaţa lui Iosif, nu însă şi comportamentul violent. Gabi a continuat să primească bătaie până la vârsta de 23 de ani, când a plecat de acasă definitiv.

Au mai fost momente când a lipsit de acasă, o zi, o săptămână sau chiar 6 luni. Sunt perioade în care a stat fie la o mătuşă, fie într-o cameră într-un bloc de nefamilişti din Braşov, fie în arestul Poliţiei sau chiar în penitenciarul Codlea.

Acasă la părinți

Era în 2009, Gabi avea 20 de ani. Muncea în industria auto şi locuia încă cu ai lui. Câştiga cam 1200 de lei. Din ei vedea între 150-300 de lei. Restul de bani mergeau în buzunarul tatălui. El decidea cât să îi dea lui Gabi în fiecare lună. Nu era prima oară când se comporta astfel. În timpul liceului, două veri muncise Gabi în diferite locuri, iar banii ajungeau tot la Iosif. „Dacă stai la mine în casă, faci cum zic eu”. După aceeaşi logică Gabi trebuia să fie mereu la ora 20:00 în casă. După aceeaşi explicaţie trebuia să îşi lase telefonul mobil în hol şi să nu îl ia niciodată în camera cu el. Şi tot după aceeaşi explicaţie Iosif trebuia să ştie parola lui de mail şi Facebook.

Cu o lună înainte să împlinească 20 de ani, Gabi fură prima maşină. Cinci luni mai târziu o fură pe a doua. A doua oară l-a oprit Poliţia în trafic. A stat trei luni în arestul poliţiei şi trei luni în penitenciarul Codlea. În arestul poliţiei a cunoscut un băiat cu doar un an mai mic decât el care era închis pentru omor. Primise o pedeapsă mai mare decât vârsta lui. În penitenciar a învăţat repede că ceea ce contează e forţa şi modul în care reuşeşti să te impui.

Gabi nu este genul de om care să te intimideze. E un tip de statură medie, slăbuţ, cu o privire blândă. E genul de om de la care te aştepţi să salveze o muscă, nu să comită vreo infracţiune. A luat bătaie în închisoare. Chiar şi aşa spune că a fost totuşi norocos că nu a luat mai multă. A scris scrisori pentru cei care nu ştiau să scrie şi să citească şi la un moment dat a început să se acomodeze cu gândul că nu va mai ieşi niciodată de acolo.

După ce s-a eliberat a vrut să meargă acasă. Iosif nu l-a primit. A făcut-o după o săptămână la insistenţele unui prieten. Şi după ce l-a primit a avut grijă să îi amintească că nu este decât un puşcăriaş. Ar fi vrut să nu fie nevoit să se întoarcă, dar era un om proaspăt ieşit din închisoare, fără un loc de muncă, fără o locuinţă, şi cu cazier. În plus, după atâţia ani Iosif nu prea mai avea cu ce să îl surprindă.

Gabi nu îşi aminteşte că tatăl lui să fi fost altfel decât violent. Îi e greu să găsească o amintire plăcută sau o scenă care să nu fi implicat bătaie. Face însă un efort: „Când mi-am luat permisul ! Atunci a fost şi el bucuros”. Era bucuros că are cine să îi conducă mica maşină verde pe care o ţinea în parcare, tatăl neavând permis. În maşină aveau loc rarele momente în care Iosif şi Gabi glumeau şi râdeau împreună. Tot în maşina îşi lua însă şi cele mai multe palme şi pumni. „Când mergeam la ţară era o porţiune de drum numai cu gropi. Era greu să le eviţi. La fiecare groapă luată îmi dădea câte una peste cap. Dacă nu mă încadram la timp pe bandă, încă o palmă”, îşi aminteşte Gabi. La un moment dat şi-a rugat mama să nu mai zică că vrea să iasă cu maşina. Nu mai putea suporta loviturile. Şi nici nu era uşor să conduci cu teama că oricând din dreapta poate veni o avalanşă de palme şi pumni.

Şi astăzi, dacă se şterge cu prosopul mai tare, pe Gabi încă îl doare urechea dreaptă. Timp de o săptămână, odată, nu a putut auzi, atât de tare dăduse Iosif. Tot de la maşină i s-a tras. Lipise un abţibild pe parbriz. Tata nu dădea doar cu palma sau pumnul. Avea câteva obiecte preferate. O centură cam de 3 degete şi un baston cum au poliţiştii. Dădea cu ele şi peste mâini şi peste picioare. Nu avea preferinţe. Au fost multe zile în care Gabi s-a dus la şcoală cu răni pe picioare. A avut însă grijă să nu le vadă nimeni. Iosif se enerva când Gabi „dădea din casă”.

Când mama încerca să intervină, Iosif o ameninţa că dacă nu încetează şi-o va lua şi ea. Şi-o lua oricum. Îi mai spunea uneori, la disperare, că va divorţa. Şi atunci el plusa: „Te distrug, dacă faci asta !”. Gabi nu a ripostat. I-a fost frică. S-a gândit că dacă îi spune ceva îl va enerva pe Iosif şi mai tare şi o să-l omoare din bătaie. Aşa că şi-a impus să se gândească că până la urmă o să fie bine.

Gabi nu avea însă de înfruntat doar bătăile, ci şi abuzul emoţional constant. „Eşti un bou ! Eşti prea prost să te descurci singur, trebuie să îţi ţină cineva mereu palma la fund”, erau unele din replicile folosite de Iosif. Uneori juca şi cartea dezamăgirii: „Nu mă pot mândri şi eu cu tine. Nu am cu ce să mă mândresc pentru că nu ai reuşit să faci şi tu ceva”.

Liber în străinătate

Astăzi, eliberat deja de patru ani, Gabi e plecat din ţară. Şi-a dorit mereu să plece. Crede că dincolo de graniţele României poate face ceva. E mândru că timp de nouă luni cât a lucrat la spălat vase într-un restaurant a reuşit să îşi cumpere câte ceva şi să pună bani deoparte pentru nişte cursuri de specializare. Cam de un an nu mai vorbeşte nici cu tata, nici cu mama. Iosif l-a blocat pe Facebook. A făcut acelaşi lucru şi de pe contul mamei pentru că îi ştie toate parolele. Dacă Iosif l-ar suna într-o zi i-ar răspunde, însă. Îi e încă frică de el. Dacă s-ar regăsi față în faţă şi discuţia ar degenera, s-ar ridica şi ar pleca.

Paradoxal, Gabi îi e totuşi recunoscător lui Iosif. Pentru că l-a crescut şi pentru că i-a dezvoltat o repulsie totală faţă de alcool şi violenţă: “Cu băutura nu am fost niciodată, iar violenţa nu e bună, orice ar fi nu e bună”. Spune asta cu convingere chiar dacă uneori îi mai trec tot felul de gânduri prin cap. “Mi-a fost teamă că voi fi ca el. Mereu m-am gândit la asta. Nu vreau să fiu ca el. Oare cum o să fie când o să am copii ?” E o întrebare la care tot el îşi răspunde cu un exemplu: „Uite, am avut timp de 14 ani o pisică. Tata a dat-o afară de două ori. Eu nu aş face asta niciodată”.

Spre deosebire de Cristi şi Gigi, Gabi nu a dat în nimeni şi nici nu se gândeşte că ar putea face asta vreodată. Ştie însă că a moştenit ceva de la tatăl său: se enervează foarte repede atunci când crede că alţii nu fac lucrurile cum trebuie. Atunci când se întâmplă asta, se îndepărtează, iese din încăpere şi îşi ia 10 minute să se calmeze. Până acum metoda asta l-a ajutat să evite diferite altercaţii.

În primăvara lui 2014 Gabi intra cu bicicleta pe holul Direcţiei de Probaţiune din Braşov. Avea întâlnire cu Diana, consilierul de probaţiune. Diana dorea să îi dea câteva sfaturi în legătură cu târgul de job-uri care urma să aibă loc în weekend. Gabi era deja pregătit, având la el mai multe CV-uri după modelul european. Diana s-a simţit atunci mândră de el.

Pentru că a primit pentru infracţiunile comise o pedeapsă cu suspendare, Gabi e obligat să ţină legătura cu un consilier de probaţiune până în 2018. Aşa a cunoscut-o în 2010 pe Diana. Ea îi ştie povestea în detaliu. E cea care îl ascultă şi îl îndrumă. Ceva ce nu a făcut nimeni cu el de-a lungul timpului. Pentru Diana, Gabi este un caz fericit. Este un tânăr care nu a recidivat. “Diana mi-a spus mereu: Capul sus ! Nu te lăsa ! Diana m-a încurajat. Mi-a dat încredere în mine”, povesteşte Gabi. A avut încredere şi în 2013 a reuşit să îşi găsească al doilea loc de muncă care i-a permis să se mute de acasă. Un an mai târziu reuşea să plece în străinătate. Acum îşi face planuri să o aducă şi pe prietena lui unde e el.

Citește ultima parte: Epilog