Gigi

După calendar a venit primăvara de mai bine de o lună. Dar soarele se încăpăţânează să lucreze doar după calendarul propriu. Afară plouă mocăneşte, înăuntru e încă rece şi întunecat. În capela în care se ţine cursul „Sfinţii închisorilor” intră rând pe rând cursanţii. Se aşează câte trei pe câte una dintre băncile puse în cerc. Ultimul intră Gigi. Îşi dă respectuos căciula din cap în momentul în care păşeşte în capelă. Se uită în încăpere şi se duce direct către o bancă pe care nu stă nimeni.

La curs participanţii vorbesc despre sfinţii şi eroii din închisorile comuniste ale anilor 1950 – 1960, despre sacrificii, credinţă, putere, iertare şi reintegrare. Când Gigi spune ceva ceilalţi îşi dau coate, uneori râd sau mai scapă câte un comentariu ironic. Gigi e perceput ca intelectualul grupului, cel care spune lucruri complicate, inteligente. Bărbatul e deranjat de reacţia colegilor. I se pare că nu iau lucrurile în serios, dar îi ignoră. Strânge căciula în mâini şi continuă să vorbească în ciuda zgomotelor de fundal.

Gigi are 32 de ani şi de la 17 ani viaţa lui se învârte în jurul penitenciarelor. A fost arestat, eliberat, arestat din nou, eliberat, condamnat, fugit, arestat din nou, eliberat, după care arestat din nou. A văzut penitenciarele din Grenoble, Paris, Miercurea Ciuc şi Codlea.

"M-am născut în 1982 în Braşov. Mai am doi fraţi, unul geamăn şi unul mai mare cu cinci ani decât mine. Amândoi sunt acum în Belgia, au familiile lor. Şcoala generală am făcut-o în Triaj. Îmi plăcea mult geometria. Liceul l-am făcut la CFR, o parte din el. M-au exmatriculat în clasa a X-a. Era în 1999, aveam 17 ani când am ajuns prima dată la puşcărie. Am intrat pentru furturi, tâlhării.

Eu la 16 ani am plecat de acasă. S-a născut în interiorul meu dorinţa de a fi independent. Prima oară am plecat în Turcia, în vacanţă dintre a IX-a şi a X-a. Am vrut să câştig banii mei şi să o ajut şi pe mama. Ea făcea tot în casă. Şi mai venea şi tata să se ia mereu de ea. Odată am vrut să îi fac o surpriză şi am făcut curăţenie în toată casa. Stăteam pe lângă ea când gătea. Ştiu şi eu să gătesc. Fac ciorbe cel mai bine şi paste.

Când am plecat în Turcia tata s-a bucurat. A văzut că am intenţia să fac ceva cu viaţa mea. Cred că îşi dorea să ne facem un rost al nostru, să avem o meserie cu care să ne câştigăm existenţa. Era mai mulţumit dacă munceai decât să mergi la şcoală şi să îţi pierzi timpul. În Turcia am stat două luni. A fost foarte greu. Am muncit în mai multe locuri: atelier de ansamblaj, fabrică de textile, fabrică de mobilă, spălătorie de maşini.

După ce m-am întors, mi-am continuat şcoala. Făceam şi sport, lupte greco romane de la 11 ani. M-am dus la lupte pentru că era o activitate cunoscută şi voiam să fac şi mişcare. Mi se părea un sport bun pentru că te dezvolta foarte mult. Te şi educă. Sportul ăsta fiind atât de agresiv, sunt procedee pe care dacă le faci pe stradă, omori omul. Cu sportul ăsta îţi manifeşti agresivitatea fără să faci practic rău cuiva, atât timp cât eşti într-o sală.

Tata se trage dintr-o familie din Vrancea. Acolo sunt persoane cam violente. Beau mult şi devin agresivi. Eu aşa i-am văzut. Şi bunicul era agresiv, şi tata la fel. Când i-am văzut mi-am zis că niciodată nu voi fi ca ei. Să dau într-o femeie. Dar totuşi se pare că am moştenit agresivitatea asta. Eu mi-am dat seama că sunt o persoană foarte agresivă. Era un bărbat de două ori cât mine şi i-am dat un pumn de a căzut pe jos. Aveam 17 ani. Am ştiut atunci cât de violent pot fi şi cât de mult rău pot face.

Când eram la liceu aveam în clasă o persoană care avea mereu bani, ne făcea cinste. L-am întrebat de unde are atâţia bani. I-am zis că vreau şi eu şi aşa am început să fur. Spărgeam maşini, magazine. Prima infracţiune a fost un furt dintr-o maşină. Cu asta am început, să fur din maşini. Mi-a fost puţină teamă, dar adrenalina era mai mare. Furam ce găseam. Casetofoane, boxe pe care apoi le vindeam. Voiam să am banii mei.

În 2001 m-am eliberat condiţionat. Îmi aduc aminte o scenă după ce m-am eliberat. Stăteam cu mama la televizor şi a apărut dintr-odată tata cu cuţitul în mână. Era nervos. Când am văzut m-am ridicat, m-am dat după masă. Am vrut să iau vaza şi să dau în el. I-am zis atunci: „Ce semeni, aia vei secera”. I-am spus să se gândească la copiii lui, pentru că ce va face el cu copiii lui, asta va primi şi el mai târziu. A lăsat atunci cuţitul. Ştiam de fraza asta din Biblie.

În primul mandat, 1999-2001, am încercat să mă feresc de conflicte, pentru a evita o posibilă bătaie. Fratele meu mai mare mi-a adus atunci Biblia şi am început să citesc din ea. Aşa am început să mă rog şi să cred în Dumnezeu. A apărut în interiorul meu o înclinaţie către credinţă. Acolo găseam toate răspunsurile şi mai ales linişte. Când am ieşit am renunţat la fumat, la anturaj. Nu mai voiam să umblu pin baruri, discoteci. Ieşeam afară doar să plimb câinele şi atât.

Într-o seară m-a chemat fratele geamăn la discotecă. Mi-a zis că sunt prea retras. Am acceptat, deşi ştiam că se poate ivi un conflict. Asta s-a şi întâmplat. Unul dintre băieţi s-a luat la ceartă cu un altul. I-am împăcat. M-am retras în fundul discotecii. Nu voiam să mă mai bag. La un moment dat au venit la mine să îmi spună să ieşim afară că vor unii să ne bată. Am ieşit. În maşină erau nişte ţevi. Afară erau foarte mulţi. Şi ce mi-a venit în cap a fost să fac cumva să nu se întâmple nimic cu vreunul din noi. Noi eram şapte, ei vreo 30. Puteam să ne suim în maşină şi să plecăm. Nu am făcut-o. Am zis să îi sperii. Am luat ţeava şi am început să dau în stânga şi în dreapta. S-au împrăştiat.

M-am uitat apoi după ai mei să îi iau să ne suim în maşină şi să plecăm. Atunci am văzut că unul dintre ai mei se bătea cu cineva. Eram deja nervos, tulburat. M-am dus spre el, l-am privit în ochi şi l-am lovit în cap. O singură lovitură şi am plecat. Am realizat pe drum că era grav pentru că sărise sânge pe mine. Intenţia mea nu a fost să îl omor. Prima oară am fost încadrat la vătămare corporală gravă. M-au închis, am stat un an închis. Apoi mi-au schimbat încadrarea, tentivă de omor. Mi-au dat drumul după un an de zile să mă judec în libertate. Când am văzut că mi-au dat 8 ani, mi-am adus aminte de condiţiile din 1999-2001 din penitenciar şi nu îmi imaginam că mă mai pot întoarce. Am fugit.

Am înţeles că cei mici învaţă de la părinţi, că sunt un fel de burete care absoarbe tot. Eu dacă am văzut violență... neştiind să controlez agresivitatea aşa am ajuns să fac fapta, cred. Eu simt în mine ca agresivitatea acea tot există. Dar m-am speriat după ce l-am lovit pe omul acela în cap. Câteodată când cineva mă jigneşte simt în mine impulsul de agresivitate şi încerc să mă abţin. Încerc să mă controlez. Câteodată vorbesc cu oricine, chiar şi un străin. Îi spun, doar ca să mă calmez. Îi spun tot.

Gigi s-a tăiat prima oară la 17 ani. A doua oară, când avea 22 de ani. Atunci a chemat ambulanța. I-a fost teamă că își va tăia gâtul.

Mama cu tata au lucrat la Tractorul, în uzină. Tata era lăcătuş mecanic. Acum e pensionar. Tata e cinstit, muncitor, gospodar, dacă vrea. Tata e un om deştept, eu aşa îl văd. De aceea e greu de înţeles de ce făcea ce făcea. Poate avea şi el treburi din copilărie. Mama e o femeie serioasă şi de casă. Tot timpul a avut grijă de noi. Când eram mici ea era mai înţelegătoare, mai drăgăstoasă. Tata bea, venea acasă şi făcea scandal. Începea cu mama, apoi continua cu noi. În perioada aia am observat în mai multe familii violența asta. Aveam o vecină pe scară, care venea cu cei mici la noi pentru că soţul o bătea şi făcea scandal mare. Odată am plecat şi noi de acasă. Eu cred că mama s-a gândit să îl părăsească pe tata, dar nu a făcut-o niciodată.

Ce făcea tata... Îmi e şi jenă să spun. A dărâmat odată uşa de la camera peste mama. Aveam 14-15 ani. Nu am făcut nimic pentru că îmi era frică de el. Fratele meu mai mare intervenea. Dar îl bătea şi pe el. Simţeam frică şi un fel de timiditate. Am perceput o teamă de... dacă aş fi într-un grup unde nu cunosc pe nimeni sunt timid, îmi e ruşine. Nu interveneam pentru că îl simţeam mai puternic decât mine. Nu m-am gândit niciodată să dau în tatăl meu. Indiferent cât ar greşi. Poate aş fi intervenit să îl iau să îl liniştesc, dar nu aş fi dat în el. Am dragsotea asta faţă de părinţi indiferent ce ar face. Am simţit revolta, însă niciodată ură faţă de el.

Mai tot timpul când mergeam pe stradă el ţipa la mama. Era foarte jenant. Dacă greşeam el avea imediat un comportament agresiv. Mai stăteam cu el când învăţam. Ne mai asculta el să vadă ce ştim. Ne asculta la tabla înmulţirii şi dacă greşeam ne dădea câte o palmă peste cap. Pe mine şi pe fratele meu geamăn ne speria foarte tare. Poate el nu voia să fie aşa, dar cine ştie cum a crescut şi el. Când am fost odată la bunici am văzut cum mătuşa mea l-a legat pe vărul meu cu un lanţ de un copac ca să îl pedepsească. Aşa e acolo unde a crescut tata. A greşit faţă de noi, dar poate fără să îşi dea seama. Fratele meu mai mare nu vorbeşte cu tata. El spune că nu are familie. Pe mine mă deranjează asta foarte tare. Părinţii au făcut tot ce au putut pentru tine şi nu sunt perfecţi. Aşa sunt ei, sunt părinţii tăi.

Tata ne jignea. Îmi e şi ruşine să zic. Mi-a rămas în cap o vorbă. Zicea că o să ne arunce la gunoi. Probabil în capul lui nu eram buni de nimic. Mi-a rămas în minte treaba asta. Cum poate să spună aşa ceva cineva ? Ştiu că țipa mult. Era mai mereu nemulţumit. Dar avea şi o parte bună. Uneori era în toane bune. Vorbea cu noi, glumea. Când era beat ne mai dădea bani. Cea mai frumoasă amintire pe care o am cu el e când mergeam cu familia în vizită la neamuri. Duminica mergeam în vizită, aşa era. Se purta frumos. Sau mai mergeam în centru, în Braşov, să mâncăm îngheţată. Ne mai plimbam după. Îmi mai plăcea când mergeam împreună la mare sau în cartierul Noua, la lac. Era frumos. Adevărul e ca şi noi cam făceam prostii. Poate îl frustra faptul că nu putea avea grijă de noi, era mereu la muncă. Eu am fost cel mai cuminte dintre fraţi când eram mici şi totuşi s-a dovedit că sunt cel mai agresiv. Poate am fost prea sensibil. Nu am reacţionat atunci şi am acumulat mai mult, nu am ştiut cum să reacţionez.

În 2002 când am auzit că îmi dau 8 ani pentru tentativă de omor am fugit. Am fugit în Italia. Acolo am cunoscut pe cineva, o fată tot din România. Ştia de situaţia mea. Avem şi o fetiţă împreună. Ne înţelegeam bine când nu intervenea mama ei. Odată s-a supărat pe mine pentru că i-am trimis unui prieten din închisoare bani. Mi-a reproşat treaba asta şi m-am supărat foarte tare atunci. Am lovit-o. I-am dat cu palma, apoi cu pumnul. De mai multe ori. De vreo trei ori. În celelalte situaţii când mă enervam dădeam cu pumnul în pereţi sau spărgeam obiecte, nu mai dădeam în ea. Deveneam agresiv când simţeam că nu sunt înţeles şi când nu mi se dădea importanță. Prima palmă pe care am dat-o unei fete a fost în clasa a VIII-a. A râs de mine şi m-a lovit în orgoliu şi atunci i-am dat o palmă.

În 2009 munceam într-un orăşel turistic în Italia, la graniţa cu Franţa. Eram 3 colegi şi într-o zi ne-am hotărât să mergem în Franţa. Am găsit un cazinou. Ne-am jucat puţin. Am zis că dacă prima oară nu m-au găsit... am mai încercat. Aveam acte false. A doua oară când am încercat să trec, ne-a oprit la control şi m-au găsit. Aveam buletinul făcut pe fratele geamăn. M-au închis pentru doi ani. M-am eliberat în 2011. M-au arestat din nou în ianuarie 2014 pentru actele false. Între 2011 şi 2014 am plecat în Belgia, mi-am făcut acte acolo. Aveam şi alte gânduri, să fac o firmă de costructii, domeniul în care lucrez. Când ies cam asta e ideea, să îmi continui planurile.

La Miercurea Ciuc, în penitenciar, unde am stat 6-7 luni nu exista un psiholog cu care să vorbesc. Căutam să discut cu persoane de lângă mine, însă nu erau pregătite precum un psiholog. Eram la regim închis, nu ieşeam din cameră. Erau persoane foarte provocatoare. Eram sătul de mediul ăsta. Am căutat să fac ceva să depăşesc momentele acelea. Mi-am luat cărţi. Am o carte despre 100 de personalităţi care au schimbat lumea. M-au impresionat persoanele creştine - Iisus, Moise, Luther. E interesant cum şi astăzi lumea se ghidează după ideile lor. Mă interesează lucrurile astea ca să pot înţelege prezentul.

Nu sunt un cititor bun, citesc încet. Acum citesc cartea data de domnul psiholog. Aşa ceva nu am citit până acum – „Marii iniţiaţi ai Indiei şi părintele Paisie”. E povestea unui tânăr care a încercat să înţeleagă ce se întâmplă. A fost rătăcit, a fost purtat de vânt într-o parte şi alta după care s-a întors la credinţă. Mi-a plăcut foarte mult.

Am învăţat multe lucruri în ultimele trei luni. Am fost la două cursuri, cunoaşterea pe sine şi controlul impulsivităţii şi la cursul despre empatie. Acum particip la cursul despre sfinţii închisorilor. Am învăţat în ultimele trei luni să mă abandonez uneori pe mine. Nu sunt mereu de acord cu ce zic sau cum gândesc mulţi dintre colegii mei. Dar în loc să mă enervez mă gândesc că am fost şi eu ca ei, că am fost şi eu în situaţia lor. Mi-a fost greu, dar am încercat să îi înţeleg. Am lăsat de la mine, m-am abandonat pe mine. Să fiu tolerant şi înţelegător. Am ţinut minte ce mi-a spus domnul psiholog.

Mai schimb câte o vorbă cu cei de aici, dar în general stau izolat, îmi e teamă. Asta se întâmplă cu mine."

Gigi are 32 de ani şi suferă, aproape de-o viaţă, de agresivitate latentă. Înainte să fie agresor, a fost o victimă a violenţei domestice. Traseul l-a dus, fără măcar să realizeze, în spatele gratiilor. Primul lucru pe care Gigi vrea să îl facă când iese din închisoare este să meargă într-o cofetărie. Îi plac foarte mult prăjiturile. Pe 28 iulie Gigi s-a eliberat condiționat.


Citește partea a cincea: Opțiunile